Team for Youth Association

Team for Youth Association

Prima mea tabără la munte

Status: Fundraising

La ce vârstă ai participat în prima tabără? Îți aduci aminte experiența aceea? Ce amintiri ai din această experiență?

În Baia Mare există mai mult de 400 de copii ce trăiesc în risc de excluziune socială. Aceștia cresc în condiții greu de imaginat: în colibe improvizate amplasate la periferia orașului, în lipsa unei surse potabile de apă și de cele mai multe ori fără electricitate.

Noi i-am cunoscut în urmă cu mai bine de patru ani, iar de atunci lucrăm constant pentru a accelera procesul de incluziune socială. Alături de voluntari locali și internaționali creăm contexte de învățare în care cei mici să-și dezvolte abilități de viață, cât și să descopere importanța mersului la școală.

Scopul acestui proiect este de a le oferi oportunitatea participării la prima tabără. Ne propunem ca această experiență să fie una memorabilă, prin descoperirea lumii dincolo de granițele invizibile ale comunității din care ei provin.

Toatea acestea au fost gândite cu încrederea că aceste experiențe vor avea un rol important în dezvoltarea lor armonioasă.

[ Show more ]
100% Complete

12,254 RON

Raised:

2

Supporters:

92

Donations:

10,000 RON

Target:

Vrei să fii fundraiser? Contactează Organizația

 

Acest proiect a început ca urmare a dorintei de promovare a unui stil de viață sănătos în rândul copiilor, aducând în prim-plan beneficiile sportului în viața noastră într-un cadru natural. Aici ne dorim să îmbinăm promovarea sportului, respectarea și ocrotirea naturii într-o stațiune montană din Județul Maramureș.


Proiectul are în vedere organizarea de tabere în care copii și tinerii din comunități defavorizate, împreună cu voluntarii noștrii, să realizeze activități în natură, de relaxare, joacă, drumeții, cunoaștere, dar și de reamenajarea unui traseu montan.


Activitatea va fi una rezidențială și se va desfășura pe parcursul a trei zile.

Printre cele mai reprezentative activități se numără: 1. Drumeție cu scopul de cunoașterea elementelor naturale precum: plante, arbori, roci, cascade, animale, insecte etc. 2. Olimpiada copiilor cu scopul de a practica exerciții sportive precum: ștafeta, trasul sforii, roaba etc. 3. Marcarea/îngijirea unui traseu montan cu scopul de conștientiza importanța și respectarea naturii.